intersectiile mele se transforma in poduri ... cu cat urci ... caderea e mai abrupta
drumurile se adancesc si ma gandesc cum poti stii daca e drumul drept cel pe care iti pui pasii sau e doar cararea facuta de pasii tai ce se repeta ...
dar si mai bine ... soarele a rasarit afara
ce e important nu e dacă ai mai călcat pe acolo ci lecţia neînvăţată. şi până la urmă direcţia, pe care u o văd ca fiind bună, e cea care ne împinge sus pe pod, de unde se vede lumea întreagă şi apoi valea unde înfloreşte speranţa şi visul.
RăspundețiȘtergereşi da, lumina ajută.
De-o zi întreaga mă tot gândesc care-ar fi cel mai potrivit ceas să-ţi ghicesc în scriere...
RăspundețiȘtergereCe ţi-aş spune?
Păi să vedem: văd aici poduri...urcuşuri...hmmm...o cădere care nu-i cădere, ci zbor...
Copilule, nu privi lumea prin colţ de geam frânt...deschide fereastra şi lasă căldura primăverii să pătrundă în odaie...
Atât timp cât încă păstrezi firul paşilor tăi, nimic nu-i pierdut, căci oricând o poţi porni pe urmele tale, înapoi. Pentr-un răgaz.
Apoi din nou la drum.
Nu deznădăjdui.