Ma rup in bucati cat mai mici si ma intreb de ce nu mai pot sa ma regasesc.
Ma vand pe iluzii si imi pare rau ca am pierdut momentele reale.
Imi dau sufletul pentru oameni si ma mir ca nu il mai am apoi ... cand ei merg mai departe reintregiti, cu sufletul meu drept petic pe viata lor gaunoasa.
Ma aplec mai jos decat orice treapta ca urcarea sa fie mai facila pentru cel mai jos decat mine ... si raman acolo fara sa mai am putearea sa ma ridic ... caci nimeni nu mai e acolo sa imi intinda o mana.
Iubesc fara sa ma intreb daca merita ... fara sa ma gandesc ca celalalt nu alege la fel ...
Rani deschise ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu