E ciudat cum unele lucruri prind
radacini in noi…radacini atat de adanci incat le invie si ultima picatura de
roua de dupa o noapte uscata de final de vara. Si imediat dupa, sus-ul devine
jos.
Ma invart intr-o spirala, tot ce
fac lasa urme in spate … si atunci cand inchid ochii si pasesc mai usor, ca sa ma
aud pe mine in interior… ma ajung si trec peste mine… si ma trezesc in plina
furtuna.
Sa fie oare de vina toamna … sa
fie de vina o alta toamna, care inca alearga nebuna printre stelele de pe
tavanul camerei mele?
