Sunt multe scrieri zilele astea ... despre cadouri ... oameni mai buni ... petreceri ... sau singuratati...
Pe toate le traim fiecare dintre noi, in diferite cantitati si momente.
Cel mai bun cadou pe care il putem face este sa ne uitam, chiar si pret de 5 minute, cinstit in noi ... si sa recunoastem tot ce e de recunoscut. Este primul pas. Nu pot garanta ca asa va veni mos craciun.
E greu sa mai crezi in mos ........ atunci cand ... cu greu mai crezi in oameni ...
sau poate atunci ar trebui sa crezi mai mult? ... ca na ... atat ti-a mai ramas
Ma rup in bucati cat mai mici si ma intreb de ce nu mai pot sa ma regasesc.
Ma vand pe iluzii si imi pare rau ca am pierdut momentele reale.
Imi dau sufletul pentru oameni si ma mir ca nu il mai am apoi ... cand ei merg mai departe reintregiti, cu sufletul meu drept petic pe viata lor gaunoasa.
Ma aplec mai jos decat orice treapta ca urcarea sa fie mai facila pentru cel mai jos decat mine ... si raman acolo fara sa mai am putearea sa ma ridic ... caci nimeni nu mai e acolo sa imi intinda o mana.
Iubesc fara sa ma intreb daca merita ... fara sa ma gandesc ca celalalt nu alege la fel ...
oamenii se prefac... Se prefac ca iubesc ... se prefac ca ii intereseaza soarta celui de langa ... se prefac ca le pasa ... se prefac ca sufera ... se prefac chiar si ca traiesc ... Cand stii asta? atunci cand asta auzi ... dar nimic din omul de langa nu se schimba, nimic nu creste si nimic nu se simte ... auzi doar vorbe ... frumoase, mestesugite sau doar potrivite ...
Cand a venit la tine ultima data cineva sa spuna "am gresit"? cand a intins o mana spre tine? sau cand a dat dovada ca a crescut si ca a devenit OM?
Eu am uitat cum este ... sau ... nici nu am aflat vreodata ...
Si doar in povestile vechi pana si o biata sperietoare isi dorea un suflet si putea sa devina om...
Viitorul e un concept pe care il folosim pentru a evita sa traim ziua de azi.
De cate ori nu ai zis ... am timp... sa mai las sa mai treaca putina vreme... poate alta data ...? Te-ai gandit vreodata ca acel timp s-ar putea sa nu mai vina? Te-ai gandit ca acum e singurul moment in care poti spune ceea ce gandesti...poti spune ce simti...poti face ce ti-ai dorit?
Traim nemultumiti si speram ca va fi mai bine ... Daca am face sa fie mai bine .... azi... acum?
Uneori cea mai grea proba de sinceritate este fata de noi. De cand nu ati mai stat cu voi, sa va ganditi ce ati trait, ce ati facut, unde ati gresit si unde v-au gresit ceilalti... ce puteti schimba si ce nu...ce merita schimbat si ce e deja mort? Incercati ... s-ar putea sa fiti uimiti de ceea ce gasiti adanc.
Si uneori doar suferinta va poate aduce sa vedeti ce este cu adevarat in interior.
Atunci cand te amesteci cu oameni fara coloana, mici si obscuri si ai asteptari fata de ei ... nu poti decat sa ajungi dezamagit.
In fiecare dintre noi exista sperante. Dar cum sperantele sunt de fapt proiectiile proprii asupra oamenilor din jur...si cum nimeni nu e perfect, dar unii se straduiesc sa fie cat mai jos ... sperantele sunt grav avariate.
Nu poti sa traiesti drept in lumea strambilor. Cei care au gresit au cel mai mare tupeu. Frapant e cum intotdeauna cel care are dreptul la replica se abtine, dar micii aghiotanti mizeri...latra in cercuri.
Eu zic asa: "Priviti-va si .... taceti! e singurul lucru pe care il puteti face".
Si o noua invatatura insusita recent ... nu trece cu vederea partile grave... nici chiar atunci cand iubesti.
E greu sa renunti la vise ... mai ales in cele in care crezi ... si descoperi brusc, ca ele renunta la tine...
Copil fiind crezi in visele tale. Viata te invata ca ele raman doar vise si ca nu pot decat sa doara atunci cand incerci sa le dai o forma reala.
De aceea dorm putin ... poate o sa visez mai putin.
In opozitie cu dimineata ... dar inca nu din gandurile mele direct, ci doar din ceea ce imi place...niste Nichita (care e clar genul meu):
"Tristetea mea aude nenascutii caini Pe nenascutii oameni cum ii latra."
"Stim ca unu plus unu fac doi, dar eu si cu tine, nu stim, vai, nu stim cat facem."
"Singura mea prada e viata mea. Tot ce pot pierde e viata mea."
"Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3."
"Uite-asa ramanem orbi
surzi si ciungi de un cuvant.
Soarbe-ma de poti sa sorbi
"S" e rece azi din sunt."
Asa cum mi-a spus cineva ... si bine mi-a spus ... versurile astea sunt asa de mult ... din mine ... Se potrivesc cu momentul asta mai mult ca oricand...
"Adu-ti
aminte de primele cuvinte
Invatate
in doi, uitate apoi
De
juraminte si primele instincte
Dezlegate
de noi, pierdute in noroi
Intelegi
tot ce nu s-a spus
Si
ma faci sa ma simt in plus
Cand
vrei sa-mi ierti
Ca
sa poti sa ma certi.
Poate
ca piatra din mana ta,
E
aruncata de altcineva
Si
n-a nimerit fiindca tu te-ai ferit!
Refren:
Alunga
tacerea, cere-mi ce vrei
Stinge
durerea din ochii mei!
Aduna-ti
otrava si incearca s-o bei
Mai
mult decat vina,
Nu
poti sa-mi iei!
Adu-ti
aminte ca sufletul nu simte
Doar
ce ar trebui si poate muri
De
aroganta si lipsa de speranta
In
fiecare moment, trecut sau prezent.
Am
crezut ca m-am vindecat
Cand
eu de fapt m-am infectat,
Cu
inima ta si cu ceata din ea.
Un
gol atat de plin de chin,
Sunt
un leac plin de venin
Un
urlet tacut, amarat si cazut!
Refren:
Alunga
tacerea si cere-mi ce vrei
Dar
stinge durerea din ochii mei!
Aduna-ti
otrava si incearca s-o bei
Mai
mult decat vina,
Nu
poti sa-mi iei!"
Iar piesa in varianta acustica m-a cucerit deplin.
Si cum in jur se schimba toate ... Cum o evolutie e normala (evolutie sau involutie, dar o miscare intr-o directie e de dorit) ... si blogul meu se schimba.
Cum? Inca nu stiu ... probabil va deveni mult mai personal, intr-un mod care si mie imi este necunoscut in acest moment.
Uneori furtunile sunt mute…pornesc brusc…te pierd in
zbuciumul lor...ai senzatia ca vezi o urma de lumina…si deodata se termina…la fel de brusc...si ai cazut...
Te trezesti, din cand in cand, din viata ta si te gandesti care a fost rostul a
tot ce ai trait.
Din pacate de multe ori am senzatia ca, din ceea ce traiesc, oamenii
nu inteleg nimic. Si mi-e frica de aceeasi cadere si mie. Fac aceleasi greseli, aleg acelasi tip de oameni, ajungin acelasi impas. Nu inteleg cum in jur se
petrec atat de multe lucruri care nu au nici o legatura cu mine…si totusi
oamenii asa traiesc…fara rost, fara zbateri, fara principii si fara vise.
Oare cum o sa imi dau seama cine e sub masca de langa mine?
Cred ca ma voi inchide in casa daca mai vad o singura inimioara rosie de catifea de cel mai prost gust … sau vreo reclama vesela cu luna iubirii.
Norocul nostru ca avem o luna din cele 12 in care iubim ... si acea luna e bine stabilita, ca nu cumva sa uitam si sa avem un gest frumos fata de persoana iubita in alte luni.
Oricum daca nu urla radioul si TV-ul, daca afisele de prin oras (cu evenimente pline de dragoste) nu imi scot ochii, nu as stii cum sa iubesc si mai ales cand...
Si pentru ca am parasit aceste "meleaguri" ... nu puteam sa revin aici decat cu ceva bun...
ascult noul album Leonard Cohen ... nu amanati sa o faceti si voi :)
"Sometimes I'd head for the highway I'm old and the mirrors don't lie But crazy has places to hide in That are deeper than any goodbye"
