Cred ca ma voi inchide in casa daca mai vad o singura inimioara rosie de catifea de cel mai prost gust … sau vreo reclama vesela cu luna iubirii.
Norocul nostru ca avem o luna din cele 12 in care iubim ... si acea luna e bine stabilita, ca nu cumva sa uitam si sa avem un gest frumos fata de persoana iubita in alte luni.
Oricum daca nu urla radioul si TV-ul, daca afisele de prin oras (cu evenimente pline de dragoste) nu imi scot ochii, nu as stii cum sa iubesc si mai ales cand...
Lume putina inca, soare din belsug. Concertul a inceput cu o experienta noua si plina de invataminte: in viziunea unora dintre agentii de paza care faceau body check, acumulatorii de rezerva ai aparatului meu foto puteau fi se pare, folositi drept arme. Dupa lupte seculare care au durat cat un drum pana la masina si-napoi, am reusit sa patrundem in zona pregatita pentru venirea marelui artist.
Concertul Bob Dylan a fost deschis trupa Bucium si de catre Nicu Alifantis insotit de trupa Zan. Cei de la Bucium au cantat putin “auto-infranati”, probabil pentru a ramane in zona de folk. Nici sunetul nu i-a ajutat prea mult: prima piesa a fost de-a dreptul neinteligibila vocal, fluctuatii bruste si destul de intense in calitate caracterizand intregul lor mini-recital.
Nicu Alifantis & Zan, impreuna cu Mihai Nenita la vioara, au dedicat recitalul omului care ar fi fost cel mai indicat pentru deschidera acestui concert, Motu Pittis. Emotia lui Alifantis s-a simtit pe tot parcursul recitalului, cat timp am ascultat piese precum “Piata Romana nr. 9”, ”Ploaie in luna lui Marte” sau “Nu ma intreba”.
Imi pare destul de dificil sa formulez o parere despre evenimentul principal, concertul Bob Dylan. Dupa cum am observat acest concert a creeat o mare de opinii, de bucurii, frustrari si revolte.
Personal pot spune doar ca:
-Am avut parte de un concert la care merita sa mergi, indiferent de simpatiile muzicale. La Bucuresti a poposit o legenda, un om care a schimbat lumea;
-E adevarat, vocea nu mai e chiar aceeasi, dar sa fim seriosi ... totusi vorbim despre un artist de 69 de ani, cu o cariera de jumatate de secol;
-Prestatia grupului american a fost corecta, coerenta si specifica lui Dylan in ultimii ani (nu uitati ca Dylan a abandonat prestatiile acustice inca din anii 60, prefera in ultima vreme sa schimbe chitara pe keyboards si refuza sa puna in scena concerte tip “greatest hits”);
-Jocuri de scena, glume si interactiuni extinse cu publicul nu exista in concertele Dylan, intrucat acesta e de parere ca asemenea comportamente sunt semne de falsitate;
-Da, si eu am simtit nevoia de inca ceva ... de o caldura in muzica, de impactul pe care l-a avut intalnirea cu un alt titan, Cohen... dar poate asteptarea a fost atat de lunga pana la venirea lui, incat nimic nu ar fi putut sa o acopere total.
Bob Dylan este un artist genial – de aici vin si nenumaratele controverse pe care nu de putine ori le-a alimentat chiar el. Totusi, asta nu e o scuza pentru strangerea de inima pe care am avut-o plecand de la locatie: am ascultat o muzica interpretata corect, dar mecanic, impersonal. Singurul moment in care Dylan a parut sa observe ca se adreseaza unui public a fost cel de la “Just like a woman”, cand ne-a fost permis sa cantam alaturi de el.
Zone Arena este o locatie buna pentru organizare de evenimente, dar mai are nevoie de cateva imbunatatiri (din cate am inteles, mai exista in plan finisaje de aplicat).
Puncte pozitive:
-spatiu suficient;
-acces civilizat (cel putin pentru acest eveniment);
-reapartizare buna a barurilor si toaletelor (nu s-a facut coada);
-toalete curate;
-zona Gazon B cu vedere decenta.
Puncte negative:
- lipsa ecranelor, absolut necesare;
- sonorizare sau cel mai probabil “omul de la butoane” de o calitate scazuta;
- amplasare proasta a tribunelor raportat la scena;
- existenta unui singur punct de acces in spatiul de concert pentru toate categoriile de bilete (daca situatia nu se remediaza pana la concertul Ozzy Osbourne, apreciez ca vor fi mari dificultati la acces).
La final, pot spune ca am asistat la un concert unic pe care nu-l regret, dar pe care l-as fi dorit o picatura altfel, mai uman, mai aproape de inima.
Cronica: Miruna Balan feat. Stefan Tivodar Poze: Stefan Tivodar
S-a incheiat si a XIX-a editie a festivalului-concurs Om Bun. Incepand cu duminica, 13 decembrie 2009, cand a avut loc preselectia si pana miercuri, 16 decembrie, am fost acolo unde s-au creat si ucis sperante, unde s-a cantat mult si frumos.
Dar sa incepem cu preselectia. Duminica de dimineata doritorii erau adunati la teatrul Nottara din Bucuresti cu mai multe sau mai putin emotii, dar toti cu sperante. Au venit peste 20 de concurenti din toate colturile tarii (bucuresti, brasov, craiova, alba-iulia, suceava, timisoara, bacau). Juriul i-a ascultat si a decis … bine dupa unii, rau dupa altii, dar dupa cum se spune … “opinia juriului este definitiva si incontestabila”, asa ca … am ramas cu 14 participanti la concursul Om Bun (5 solisti si 9 trupe).
Luni, prima zi de festival, ora 18 si ceva maruntis incepe concursul. Au cantat in prima zi: Valentina Stafie, Gigi Smadoi, Andrei Chirtoc, Noi, 6 Cai, Oltenii si Aud. Concursul a fost urmat de recitaluri: Alexandru Andries, Mircea Vintila & Brambura, Ducu Bertzi si Mihai Nenita, Alexandru Zarnescu, Nicu Zota, Walter Ghicolescu, Fortele de Munca, Ovidiu Scridon.
Marti, a doua zi de festival, ceva mai tarziu incepe concursul – seara dedicatei marii voci a folk-ului Tatiana Stepa. Aproape de ora 19 intra in concurs: Mihai Boicu, Claudiu Voic, Proiect Tivodar, Alergic, Lipscani Band, Emil Kindlein si Daniel-Silvan Petre, Casa cu prieteni. Recitalurile din seara a doua: Victor Socaciu & Biroul Executiv, Ada Milea, Daniel Iancu, Dinu Olarasu, Maria Gheorghiu, Andrei Paunescu, Raul Carstea si Constantin Neculae, Cristian Buica.
Ultima zi … marile emotii si marile impliniri. Multa lume, mai multa decat in celelalte doua seri ca doar na … sunt cei mai buni dintre cei mai buni. Se anunta castigatorii (lista) si urmeaza recitalurile: Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Doru Stanculescu si Sorin Minghiat, Tapinarii, Eugen Avram, Daniel Fat, Stelian Maria.
Intai de toate, nelamuririle.
Nu am inteles cum toate locurile apareau ca fiind ocupate, caci bilete de cumparat nu se mai gaseau, dar pana si la gala au fost destul de multe locuri goale in sala. Este dezamagitor pentru mine cum de oameni care iubesc muzica folk isi cumpara bilet la un festival-concurs, dar nu vin la partea de concurs, unde pot descoperi ceva nou, poate mai greu accesibil, ci doar la recitalurile unde sunt artisti pe care ii poti vedea oricum in concertele personale.
Un alt minus a fost nerespectarea programului de pe afis: marti, de pilda, intrarea in sala s-a facut dupa ora 18:30, iar concursul a inceput in jur de 19 - sunt convinsa ca publicul ar fi putut fi mai numeros daca aceste schimbari erau anuntate din vreme. Curios este si faptul ca recitalurile nu au cuprins nume precum Alina Manole, dar au prezentat un Walter Ghicolescu intr-o forma slaba sau un Ovidiu Scridon (si nu numai) cu acelasi playlist ca intotdeauna- aici numele sunt date ca exemplu, ele putand fi foarte usor completate cu altele, in ambele directii.
Ideea dedicarii unei seri a festivalului Tatianei Stepa a fost frumoasa si as putea spune chiar naturala, mai ales ca Tatiana ar fi fost clar un recital in Om Bun. Din pacate pentru ideea foarte buna, realizarea a cam lasat de dorit: lansarea ultimului ei disc a insemnat doar faptul ca acesta putea fi gasit in vanzare la standul din hol, iar partea tehnica a momentului video din recital a fost marcata de mari probleme tehnice.
Desigur, au fost si momente in care am simtit ca fiecare leu platit pe bilet a meritat.
Mi-au placut foarte spiritualul Alexandru Andries (care a venit cu melodii de pe recentul album lansat), diferitul Dinu Olarasu si uimitorii Doru Stanculescu si Sorin Minghiat, pentru stilul lor deosebit. Lui Sorin Minghiat i-a fost acordat miercuri premiul pentru intrega activitate din partea fundatiei Om Bun.
Spre bucuria mea si pentru asta trebuie sa felicit juriul, in concurs nu au fost prezentate melodii numai din tipologia folkului clasic, ci am auzit abordari pline de personalitate si cu o amprenta personala forte puternica. S-a cantat folk cu accente de rock, de alternativ si chiar de jazz si opera.
"Om Bun" e un spectacol anual la care merita sa mergeti si care s-ar putea, daca ii permiteti, sa va daruiasca bucuria noului si a unei stari pe care in societatea si conditia de azi le regasim in noi din ce in ce mai greu.
PS: opiniile si impresile prezentate mai sus sunt pur personale si fara nici o alta valoare sau valenta
